Instrainarea

La un moment dat am ales sa fac ordine in viata mea, iar asta a insemnat invariabil sa ma indepartez de anumiti oameni. Oamenii te condamna atunci cand te instrainezi de ei. Se simt neglijati, abandonati, neindreptatiti. Si prea putin dintre ei se intreaba care a fost motivul pentru care te-ai distantat. Nu fac niciun efort sa vada daca a fost ceva gresit la ei, ci vor vedea de indata numai greseli la tine, iar daca aceste greseli nu exista, le vor nascoci. Nu isi vor asuma nicio vina, nu vor accepta ca au fost indepartati si te vor dusmani. 

Este adevarat ca instrainarea si abandonul dor si creeaza frustrari si intrebari...

Am ales sa ma indepartez de oameni care doar m-au folosit, de oameni care in fata mea defilau cu bune intentii, dar prin spate imi nutreau sentimente de invidie si ura.

M-am indepartat de oameni, pesimisti care mereu stricau armonia din jurul lor, oameni care te indispun cu starile lor negativiste.

M-am indepartat de oamenii ipocriti, nesinceri, de prefacuti, de barfitori, de aceia care m-au judecat pentru felul in care mi-am trait viata, clipele.

Va intrebati de ce? Pentru ca in orice relatie, fie ca este pretenie, de iubire este nevoie de doi. Iar atunci cand intr-o relatie ramai singur, abandonezi te instrainezi de persoana respectiva.

Am avut relatii cu persoane cu care nu am avut nimic in comun. Aici ma refer la gusturi diferite, mentalitati diferite, eram asa de diferiti ca nici nu stiu cum eram impreuna.

Unii au ramas in urma mea privind cum ma distantez si nu au facut niciun efort ca sa ma opreasca. Altii ma urasc si traiesc cu impresia ca m-am schimbat, ca evolutia mea m-a transformat intr-un om increzut.

In momentul de fata am pastrat aproape de mine doar oamenii care cunosc si pretuiesc valoarea prieteniei si a omeniei.